REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848-1849 IN CONTEXT
EUROPEAN
Anul 1848 a
fost un an revolutionar, o "primavara a popoarelor", deoarece în
acest an au avut loc revolutii în Franta, Statele Germane, Imperiul Austriac.
Revolutia a izbucnit în Palermo (ian. 1848) Paris (22 febr. 1848), Viena (13
martie), Berlin, Budapesta (15 martie).
Popoarele
oprimate din Imperiul Habsburgic - cehi, slovaci, italieni, croati, maghiari,
români - îsi revendica dreptul la libertate nationala si sociala. Revolutia de
la 1848 a cuprins si spatiul românesc, izbucnind revolutii în toate provinciile
românesti cu exceptia Dobrogei si a Basarabiei, care se aflau sub aspra
dominatie otomanã si tarista. Revolutia europeana de la 1848 a fost, dupa cum
sublinia N. Balcescu, "ocazia, nu cauza revolutiei române". Cauzele
revolutiei române constau tot dupã parerea lui Balcescu în "cele 18
veacuri de asuprire". Agitatiile revolutionare de la Viena si Budapesta,
s-au rasfrânt si asupra Transilvaniei, unde în marte 1848, se declanseaza procesul
revolutionar. Revolutia românã din Transilvania a fost impulsionata de
revolutia maghiara, de guvernul liberal-revolutionar maghiar, de dieta
maghiara, care, îsi propun refacerea Ungariei Mari, în granitele ei medievale,
ceea ce implica anexarea Transilvaniei. În fata acestei decizii, românii
protesteaza cu energie si solemnitate înca din martie 1848 prin Simion
Barnutiu, caruia i se vor alatura alti fruntasi români: Avram Iancu, Gheorghe
Baritiu. Revolutionarii maghiari, nu vroiau nici macar sa aplice hotarârile revolutiei
maghiare de desfiintare a iobagiei si în Transilvania, ceea ce a produs o mare
agitatie în lumea satelor transilvanene. La chemarea fruntasilor români la
Blaj, se întruneste în 3-5 mai 1848 pe Câmpia Libertatii o mare adunare
nationala care aproba programul revolutiei Transilvanene, "Petitia
Nationala". Se solicita în program dreptul la autonomie si independenta
nationala. În acelasi timp, din motive tactice, românii jura credintã
împaratului habsburgic, manifestându-si fidelitatea fata de împarat. Dieta de
la Cluj voteaza si ea anexarea Transilvaniei iar împaratul sanctioneaza aceasta
decizie. El face aceasta pentru a câstiga timp, decizia sa, învrajbind cele 2
natiuni din Transilvania, el aplica politica "Divide et Impera".
Agitatia revolutionara se amplifica în vara anului 1848, si ca urmare a starii
de asediu, a ciocnirilor ce au loc între români si maghiari.
În septembrie 1848, la Blaj are loc a 3-a
adunare la care participa peste 60 mii români înarmati, adunare ce adopta o
rezolutie împotriva anexarii Transilvaniei la Ungaria. Acum, se trece la
organizarea politica si militara a Transilvaniei, care este împartita în 15
prefecturi, în care se gasesc câte o legiune condusa de prefecti si tribuni.
Zona muntilor apuseni a fost organizata de Avram Iancu ca o adevarata republica
româneasca.
În toamna
anului 1848 a început cucerirea Transilvaniei de catre trupele maghiare
revolutionare în fruntea carora a fost numit generalul Iosif Bem. Luptele s-au
purtat între armata maghiara si cea austriaca. Armata maghiara a reusit sa
cucereasca mare parte din Transilvania, cu exceptia zonei Muntilor Apuseni, cu
orasul Alba-Iulia. Românii condusi de Avram Iancu se apara cu eroism,
învingându-i pe maghiari la Marisel, Rosia, Fântânele.
În 20
februarie 1849, noul împarat al Austriei, Franz Josef, promulga o noua
constitutie liberala prin care este recunoscuta autonomia Transilvaniei.
Aceastã
constitutie a îmboldit si mai mult pe români în lupta contra maghiarilor. Între
revolutionarii maghiari, Lajos Kossuth, si Avram Iancu încep tratative
intermediate de deputatul român de Bihor, Ion Dragos, iar dupa asasinarea
acestuia initiativa tratativelor o are Nicolae Balcescu, refugiat în
Transilvania dupa esecul revolutiei din Tara Româneasca. În urma tratativelor
purtate la Debrecen, între Balcescu si Kossuth, se ajunge la încheierea unei
întelegeri "Proiect de pacificare" semnat la 14 iulie 1849 la
Szegedin. Proiectul acorda drepturi natiunii române, dreptul de a folosi limba
româna, dreptul românilor de a fi
numiti în administratie. Eforturile lui Balcescu încununate de aceastã întelegere, urmareau sa explice celor douã
pãrti cã dusmanul lor comun este Austria, fapt de care, Lajos Kossuth s-a
convins prea târziu, deoarece la 1 august 1849 la Siria, lângã Arad, armata
revolutionarã maghiarã capituleaza în urma interventiei Trupelor Tariste,
chemate în ajutor de Austria. Sfârsitul Revolutiei Maghiare a însemnat si sfârsitul revolutiei
din Transilvania.
Proiectatã
sã înceapa simultan în toate cele trei tãri române, revolutia românã s-a
declansat în Moldova la 27 martie 1848, când la hotelul
Petersburg,
când, cu acordul domnitorului Mihail Sandu Sturdza a avut loc o adunare ce a
aprobat documentul intitulat "Petitiunea Proclamatiune", documnet cu
35 de puncte, fara prevederi radicale, si din care domnul nu admitea douã
prevederi. În urma arestarii capilor miscarii revolutionare, unii dintre ei
reusesc sã se refugieze în Transilvania si Bucovina, unde vor continua
activitatea revolutionarã prin redactarea programelor "Principiile noastre
pentru reformarea patriei" Brasov, cel mai radical program, deoarece
prevedea unirea Moldovei cu Tara Româneascã, desfintarea privilegiilor de clasã
si împroprietarirea taranilor clacasi fara despagubire.
"Dorintele
partidei nationale în Moldova", august, la Cernauti, program ce viza si el
unirea celor 2 principate, împropietãrire, dar cu despagubire, drepturi si
libertati cetatenesti.
În Tara Româneascã revolutia a fost mai bine
pregatitã de un comitet revolutionar constituit încã din aprilie 1848, care a
hotarât declansarea revolutiei simultan în 4 localitãti. Revolutia nu a reusit
sã izbucneascã decât în douã localitãti, în 9 iunie la Izlaz si în 11 iunie la
Bucuresti. La Izlaz a fost adoptat programul revolutionar ("Proclamatia de
la Izlaz") care timp de trei luni a reprezentat constitutia tãrii.
Documentul prevedea autonomia administrativã a tãrii, adunare reprezentativã,
domn ales pe 5 ani, împropietãrirea clacasilor, cu despagubire, drepturi si
libertãti cetatenesti. Guvernul revolutionar ales la Izlaz a suferit modificãri
în 11 iunie la Bucuresti, în fruntea sa fiind numit mitropolitul Tãrii
Românesti, Neofit, tocmai pentru a nu supara puterea protectoare, Rusia. În
scurta perioadã cât a functionat, guvernul a încercat sa puna în practicã
prevederile proclamatiei de la Izlaz, eliberând detinutii politici, stabilind
tricolorul, desfintând rangurile boieresti, sã rezolve problema agrarã.
Revolutia din Tara Româneascã a esuat în urma interventiei trupelor otomane,
care, la 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii, înving rezitenta eroicã a
românilor, exprimatã de Compania de Pompieri, condusã de Pavel Zaganescu.
Revolutia
din Bucovina si Banat, unde s-au adoptat programele "Petitia Tãrii"
si "Petitia Neamului Românesc", ce revendicau autonomie nationalã, nu
au avut nici ele succes, asemenea celor din celelalte teritorii românesti,
datoritã interventiei straine.
Revolutia
Româna, desi înabusita, a deschis calea modernizarii societatii românesti,
stabilind directiile noi de actiune în societatea româneascã.
Revolutia franceza
Revolutia franceza a rasturnat monarhia absoluta, proclamand "Libertate, Egalitate si Fraternitate" si a reusit sa respinga atacurile puterilor ostile din Europa. A reusit sa deschida o era noua in istorie, chiar daca jerfa a fost enorma.
In 1789 Franta era cea mai puternica tara din Europa. Aceasta pozitie o ocupa deja de 150 de ani, datorita pamantului ei fertil, numarului mare al populatiei si resurselor naturale bogate. Industria si comertul au cunoscut o crestere rapida in secolul al XVIII-lea. S-a format o burghezime puternica si au inflorit artele si stiintele.
Dar dezvoltarea si bunastarea franceza avea la baza un fond nesigur. Societatea franceza era din multe puncte de vedere feudala. Dezvoltarea economica era incetinita de multitudinea obiceiurilor regionale, legi si restrictii. Privilegiile feudale si-au pus amprenta pe viata naturala. De exemplu, taranii erau obligati se macine cereale in moara mosierului, bineinteles la pretul stabilit de acesta, sau erau obligati sa lucreze pe gratis la intretinerea drumurilor locale. Nobilimea se comporta ca o casta distincta si superioara ea domina toate domeniile sociale si politice. Scutirea sa de impozite a intensificat ura fata de ea, deoarece povara platilor apasa doar pe umerii burghezimii si a oamenilor de rand.
Nu se putea astepta mult de la guvern sau de la sistemul legal, deoarece multe functii erau cumparate cu bani si din acest moment postul lor era o sursa de venit sigur. Abuzurile functionarilor au devenit cunoscute publicului larg prin scrierile lui Voltaire si Diderot scriitori din secolul al XVIII, reprezentanti ai iluministilor. obictivul principal al acestor autori era demascarea acestor nedreptati sociale, operele lor consteintizand in multi oameni cu judecata necesitatea unor schimbari.
Revolutia franceza a rasturnat monarhia absoluta, proclamand "Libertate, Egalitate si Fraternitate" si a reusit sa respinga atacurile puterilor ostile din Europa. A reusit sa deschida o era noua in istorie, chiar daca jerfa a fost enorma.
In 1789 Franta era cea mai puternica tara din Europa. Aceasta pozitie o ocupa deja de 150 de ani, datorita pamantului ei fertil, numarului mare al populatiei si resurselor naturale bogate. Industria si comertul au cunoscut o crestere rapida in secolul al XVIII-lea. S-a format o burghezime puternica si au inflorit artele si stiintele.
Dar dezvoltarea si bunastarea franceza avea la baza un fond nesigur. Societatea franceza era din multe puncte de vedere feudala. Dezvoltarea economica era incetinita de multitudinea obiceiurilor regionale, legi si restrictii. Privilegiile feudale si-au pus amprenta pe viata naturala. De exemplu, taranii erau obligati se macine cereale in moara mosierului, bineinteles la pretul stabilit de acesta, sau erau obligati sa lucreze pe gratis la intretinerea drumurilor locale. Nobilimea se comporta ca o casta distincta si superioara ea domina toate domeniile sociale si politice. Scutirea sa de impozite a intensificat ura fata de ea, deoarece povara platilor apasa doar pe umerii burghezimii si a oamenilor de rand.
Nu se putea astepta mult de la guvern sau de la sistemul legal, deoarece multe functii erau cumparate cu bani si din acest moment postul lor era o sursa de venit sigur. Abuzurile functionarilor au devenit cunoscute publicului larg prin scrierile lui Voltaire si Diderot scriitori din secolul al XVIII, reprezentanti ai iluministilor. obictivul principal al acestor autori era demascarea acestor nedreptati sociale, operele lor consteintizand in multi oameni cu judecata necesitatea unor schimbari.
FALIMENTUL STATULUI
Atmosfera a devenit exploziva mai ales in anii in care, datorita vremii nefavorabile sau a problemelor de valorificare, taranimea si muncitori oraselor erau amenintati de foamete. Acest lucru s-a intamplat si in anii 1788-1789, dar aceasta nu era destul pentru izbucnirea revolutiei. Impulsul decisiv l-a dat falimentul statului.
Cheltuielile curtii care era cea mai somptuasa din Europa, se ridicau la cifre astronomice. Pe langa aceasta, regi francezi tineau o armata uriasa, cu flota mare si purtau adesea razboaie de cucerire scumpe. Toate acestea au epuizat rezervele statului, mai ales fiindca mazoritatea oamenilor bogati nu plateau impozite.
Datoriile curtii s-au acumulat de-a lungul anilor si situatia a devenit critica sub domnia lui Ludovic al XVI-lea (1774-1793). O serie intreaga de ministri talentati ou incercat sa faca reforma in sistemul monetar, dar nobilimea i-a impedicat de fiecare data. Intr-un razboi nou, Frata a ajutat colonistii americani impotriva Marii Britanii, victoria costand foarte mult coroana. Dupa ce sedintele nobilimii au refuzat din nou reforma in sistemul fiscal Ludovic al XVI-lea, intr-un mod total neobisnuit, a comvocat Adunarea Starilor Generale. Srarile Generale nu mai fusesera convocatedin 1614. In Franta, aceasta era instituria guvernamentala cea mai apropiata de Parlament. Structura ei pe trei straturi indica clar originea ei din evul mediu.
Primele doua clase sociale erau nobilimea si clerul, iar a treia includea atat comerciantii si avocatii precum si taranii, muncitori si saraci.
