Razboaie

Razboiul troian

           

Războiul troian a fost un conflict militar din antichitate, între ahei şi oraşul Troia. Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei. Acest conflict este unul din cele mai importante evenimente din ciclul de mituri elene printre acestea numărându-se marile epopei antice, Iliada şi Odiseea, ambele scrise, de Homer. Iliada relatează o parte din ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie peregrinările pe drumul de întoacere acasă al lui Ulise (Odiseu), regele insulei Itaca şi unul din principalii liderii ai aheilor.

            Cauzele războiului troian sunt complexe, în ele au fost antrenate chiar şi zeităţile Olimpului. Se spune că în timpul nunţii zeiţei Thetis cu Peleu, un rege din Tesalia, în timp ce zeii dănţuiau, şi-a făcut apariţia Eris, personificarea discordiei, care nu fusese invitată, şi a aruncat un măr de aur (mărul discordiei) pe care era scris „Celei mai frumoase”. Văzând mărul, Atena, Hera şi Afrodita l-au revendicat, fiecare susţinând că le întrece în frumuseţe pe celelalte două. Văzând că nu pot ajunge la o înţelegere, cele trei zeiţe au hotărât să ceară o opinie obiectivă. De aceea l-au ales ca arbitru pe prinţul troian, Paris. Paris i-a oferit în cele din urmă mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis ca soţie pe cea mai frumoasă femeie pământeană, Elena. Zeiţa a făcut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris şi să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele cetăţii Micene a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva cetăţii troiene.

            De altfel relaţiile dintre Troia şi restul Greciei erau oricum tensionate. Războiul dintre troieni şi ahei a durat zece ani, timp în care mulţi eroi au murit şi din tabăra Eladei (Patrocles, Ahile, Aiax) şi din cea a Troiei (Hector, Paris). Într-un final, aheii reuşesc să pătrundă în cetate, prin vicleşugul Calului Troian. Lipsiţi de milă, ei masacrează populaţia şi profanează templele, ceea ce va atrage mânia zeilor mai târziu.

            Timp de 9 ani grecii au asediat Troia. În al 10-lea an soseşte în tabăra grecilor Chryses, preot al lui Apollo săgetătorul şi îi roagă pe greci să i-o înapoieze pe fiica lui Chryseis, care era sclava lui Agamemnon în scimbul unei mari sume de bani. Însă Agamemnon nu este de acord iar preotul îi cere ajutorul lui Apollo. Acesta îi ascultă rugămintea şi aruncă o molimă asupra soldaţilor. Mulţi greci au murit de ciumă.

            Eroul Ahile află că Apollo s-a răzbunat pentru jignirea adusă preotului său şi că va putea fi îmblânzit doar dacă o vor inapoia pe Chryseis tatălui ei şi vor jertfi 100 de boi.     Ahile se ceartă cu Agamemnon şi cel din urmă cere în schimbul sclavei sale pe Briseis, sclava lui Ahile. Agamemnon înapoiază pe Chryseis tatălui ei, aşa că Apollo alungă molima din tabăra grecilor, dar când Agamemnon trimite după sclava Briseis, Ahile îi cere ajutorul lui Zeus să-l pedepsească pe Agamemnon pentru jignirile aduse. Dar acesta pleacă la un ospăţ unde Hera îi cere socoteală pentru ajutorul ce-l va da troienilor şi incepură să se certe, dar zeul Hefaistos le spune că nu are rost să se certe pentru nişte muritori şi petrecerea ţinu până la asfinţit când tot Olimpul se cufundă într-un somn liniştit.

            Pe Olimp doar Zeus nu dormea dintre toţi zeii şi i se infaţişează în vis lui Agamemnon şi îi spune să pornească cu grecii o luptă împotriva troienilor. Când Agamemnon se trezeşte porneşte lupta, dar Hera temându-se, o trimite pe Atena pentru a o opri. Ajunsă în tabăra grecilor se duce la Ulise şi îi porunci să-i împiedice pe greci să părăsească lupta.

Ulise îi îndeamnă pe greci să nu ridice asediul cetăţii, căci dacă se vor întoarce în patrie fără să cucerească Troia, vor fi consideraţi laşi, dar bătrânul Nestor le vorbeşte şi îi îndeamnă să lupte, aşa că oştenii, conduşi de comandantul lor porniră spre câmpul de luptă.

Iris, vestitoarea zeilor, vesteşte troienilor apropierea grecilor.

 

            Când oştile erau faţa în faţă, Paris iese din rândul troienilor şi intreabă pe greci dacă vreunul indrăzneşte să se lupte cu el. Menelaos iese din randul grecilor pentru a se lupta cu el şi cere ca indiferent cine va câstiga după luptă să se facă pace. Însa pentru că nu avea încedere în Paris, el ceru sa vina tatal lui Priam, să jure că va duce la îndeplinire inţelegerea. După ce Priam a făcut jurămintele a început lupta.Menelaos îl loveşte cu suliţa, dar Paris scapă şi apoi îl loveşte puternic cu spada. Rămas fără sabie, Menelaos îl apucă de coif şi îl târâ spre greci. Dar Afodita îi vine în ajutor lui Paris şi acesta scapă. Menelaos este numit învingător de către Agamemnon.

            În acest timp grecii înaintau, ucigând mulţi troieni de bază. Atunci, prorocul Helenus, fiul regelui Priam, văzând că înfrângerea troienilor este aoroape îi roagă pe Eneas şi Hector să vină în Troia pentru a o îmblânzi pe Atena. Hector ascultă ruga fratelui său şi îi îmbărbătează pe troieni, aceştia respingând atacul grecilor.

            Hector se întoarce în Troia şi îi cere mamei sale, Hecuba, să aducă jertfe zeiţei Atena, rugând-o să-l îmblânzească pe Diomedes. Hector porneşte spre palatul fratelui său, Paris.

            Hector îl ceartă pe Paris că stă acasă în timp ce el se luptă, riscând să moară, iar acesta îi raspunde că atunci se pregătea de luptă. Apoi, Hector pleacă la casa lui unde Andromaca, soţia sa şi fiul său, Astyanax îl roagă plângând să nu mai plece la luptă fiindcă se tem de pierirea sa. Însă Hector nu asculta de rugile acestora şi, înainte de a pleca la luptă îi roagă pe zei să aibă grijă de soţia şi fiul său. La porţile cetăţii Hector îl întâlneşte pe Paris care era gata de luptă.

            Grecii duc trupul lui Hector langa cel al lui Patrocle pentru a se sti ca a fost razbunat. Adormind, Ahile il viseaza pe Patrocle care ii spune sa-i faca ritualurile de inmormantare pentru a putea sa ajunga in imparatia lui Hades. Cand se trezeste Ahile pune sa se faca toate cele ce i le spuse Patrocle. Spre seara toti s-au retras pentru a se odihni, inclusiv Ahile, dar nu inainte de a inhaima caii la car, de care a legat trupul lui Hector si a inconjurat de 3 ori mormantul lui Patrocle. Dupa ce Priam a cazut in genunchi in fata lui Ahile si l-a implorat sa-i dea trupul lui Hector, acesta s-a indurat. Ahile l-a intrebat pe Priam de cate zile are nevoie pentru a-l inmormanta. Acesta, raspuzandu-i ca ii trebuiesc 10 zile si multumindu-i pleaca spre Troia unde ii organizeaza lui Hector o inmormantare si un ospat cum nu s-a mai vazut.

Multi troieni au plans si au fost indurerati din cauza mortii lui.

Al Doilea Razboi Mondial

Decizia agresiunii impotriva Poloniei

            In primavara anului 1939, Hitler se afla in cea mai buna forma. Castigator al negocierilor de la Műnchen, vindecat de colita si tonifiat in urma tratamentului pe baza de stricnina al doctorului Morell, iubit de o tanara de 27 de ani, Hitler este un om pe deplin multumit . In plus, Reich-ul are cu 10 milioane de locuitori mai mult fata de 1938.

            In 31 martie 1939, el afla ca statele occidentale sunt decise sa-i infraneze ofensiva. N. Chamberlain anunta in Camera Comunelor ca Marea Britanie si Franta vor sprijini Polonia daca va fi atacata : aceasta garantie este, in realitate, un raspuns la intrarea armatelor germane in Praga si dezmembrarea Cehoslovaciei, la 15 martie. Fűhrer-ul considera aceasta declaratie un afront; el isi da seama ca polonezii se vor simti incurajati in rezistenta lor impotriva Germaniei.

                        Strict confidential :

            Atitudinea actuala a Poloniei reclama : … elaborarea unor planuri militare pentru a indeparta in mod definitiv, daca va fi necesar, orice amenintare venind din acea directie.

Obiectivul ar fi distrugerea fortei militare poloneze si crearea in Est a unei situatii care sa raspunda exigentelor apararii nationale. Cel mai tarziu, in momentul declararii ostilitatilor, statul liber al Danzigului (Gdansk) va fi proclamat parte integranta a teritoriului Reich-ului.

Conducatorii politici considera ca sarcina lor in acest caz este de a izola, daca este posibil, Polonia, adica de a limita razboiul strict la Polonia. Crizele interne din Franta. Care se inmultesc, si prudenta pe care acestea o insufla englezilor, vor putea sa favorizeze aceasta situatie intr-un viitor destul de apropiat.

Interventia Rusiei, … pare a nu fi de vreo utilitate Poloniei … atitudinea Italiei este determinata de axa Roma – Berlin.

            Trebuie sa remarcam ca nu se pune deloc problema unei hotarari definitive de agresiune, ci aceea a unei prevederi si a alegerii unei date-limita pentru desavarsirea pregatirilor militare.

            Primul ministru britanic, N. Chamberlain, isi continua deci actiunea de franare. La 6 aprilie, el semneaza cu colonelul Beck, ministru al afacerilor externe  al Poloniei, un pact de asistenta mutuala. La 7 aprilie, Mussolini ia initiativa de a anexa Albania. La 13 aprilie, Parisul si Londra raspund, extinzand garantia lor asupra  Greciei si Romaniei.

            La 20 aprilie Hitler isi serbeaza ziua de nastere. Implineste 50 de ani. Intreaga Germanie este in sarbatoare :

                        “ - Trebuie sa multumim Providentei, striga in gura mare episcopii germani, de a se fi aratat din nou binevoitoare fata de poporul nostru si de a fi incredintat destinul sau unui om de stat care a reusit sa reuneasca in mainile sale puteri fara precedent. “

            La Berlin, Grigore Gafencu, ministrul afacerilor externe al Romaniei, asista la defilarea care s-a desfasurat in fata noii Cancelarii :

                        “  - Timp de sase ore, trupele motorizate ale Reich-ului au defilat intr-o suita neintrerupta de care de asalt, mortiere, obuziere, tunuri uriase – spectacol grandios, debutand vioi in sunetele vesele  ale fanfarelor, sub un cer albastru de primavara […] Un cosmar de sase ore, preludiu ingrozitor al dramei de sase ani care avea sa urmeze.

                         - Hitler, in picioare, imobil, privea fara sa clipeasca imensa armata in mers. Era ca si cum ii transmisese toata puterea, pentru a castiga prin ea – argument suprem si de necombatut – intelegerea lumii intregi. “

            Fűhrer-ul are o idee fixa : varsta. Pentru a realiza marile proiecte pe care le-a trasat in “Mein Kampf”, trebuie sa fie in plenitudinea fortelor sale.

   Putem considera ca in acest moment Fűhrer-ul a luat hotararea de a savarsi agresiunea impotriva Poloniei. Decizia a luat-o singur, netinand seama de sfaturile consilierilor si aliatilor sai. Cele doua probleme importante care mai trebuiau rezolvate in acest moment sunt : alegerea celui mai propice moment al agresiunii si fixarea datei definitive.     

Pactul germano - sovietic

La Londra situatia politica este apreciata in acelasi fel. Diplomatii englezi acreditati in Polonia preciazau ca armata poloneza, insuficient echipata cu achipament modern, nu va fi capabila sa se apere impotriva armatei germane daca nu va putea conta pe prietenia cu Rusia.

Dar N. Chamberlain, prea increzator in Uniunea Sovietica, nu vrea sa ia la Moscova masurile necesare pentru asigurarea unei protectii reale, eficace, a Poloniei.

Prin intermediul prietenului sau Robert Hudson, el incepe o negociere secreta cu un colaborator de-al lui Goring, in vederea stabilirii unui compromis anglo-german care sa puna capat “politicii garantiilor”. El este gata sa ofere Reich-ului unele colonii apartinand Belgiei si Portugaliei pentru a-l abate pe Hitler de la proiectele sale de razboi impotriva Occidentului. Presa dezvaluie intriga, care ia sfarsit incepand cu data de 26 iulie.

La 25 mai, doua zile dupa expunerea programului de razboi, Robbentrop primeste ordinul sa pregateasca reluarea relatiilor germano-sovietice. Si, in timp se tensiunea creste, convorbirile dintre Moscova si Berlin incep la 3 august.

Pe cont propriu, avand insa acordul lui Hitler, Goring incearca sa evite interventia Marii Britanii in razboi. La 27 august, prietenul sau, industriasul suedez Dahlerus, il ajuta sa intre in contact cu industriasii englezi si sa caute o cale de negociere. Dar evenimentele se precipita. Ciano, din nou ingrijorat, il intreaba pe Ribbentrop, la Salzburg, in ziua de 12 august :

- “De fapt ce vreti ? Danzigul sau coridorul ? “

 Ribbentrop raspunde :

-           “Mai mult decat atat, noi vrem razboi ! ”

Cu cateva zile mai inainte, o misiune franco-engleza sosea la Moscova pentru a negocia un pact de asistenta cu Polonia. Dar aceasta misiune nu avea nici o putere. In ciuda dorintei francezilor, englezii nu vor sa discute in mod deschis, iar sovieticii, convisi ca Hitler este hotarat sa declanseze razboiul, intentioneaza sa grabeasca demersurile care trebuiau sa duca la realizarea unicei lor preocupari, si anume aceea de a ramane in afara unui conflict pentru care erau insuficient pregatiti.

Atitudinea reticenta a occidentalilor il determina pe Stalin sa trateze cu Hitler la 19 august.

La 22 august, Fűhrer-ul convoaca in graba din nou pe sefii sai militari si-i informeaza in legatura cu schimbarea aliantelor. El le-a axplicat apoi ca Stalin si-a dat acordul pentru o noua impartire a Poloniei.

In preambulul acestor declaratii, Hitler precizeaza :

            - “Totul se bazeaza in mod esential pe mine si pe existenta mea, pe talentul meu politic. In plus, dat fiind faptul ca nimeni, fara indoiala, nu se va bucura vreodata in istorie ca mine de increderea intregului popor german, nu va exista probabil un om care sa dispuna de o mai mare autoritate ca mine. Existenta mea reprezinta deci un factor inestimabil. As putea fi insa eliminat in orice moment de o mana criminala, fie de un nebun.”

A doua zi, el transmite ordinele si generalului Halder noteaza in Jurnalul sau :

            “Ziua Z e fixata definitiv pentru 26”

Aceasta data va fi, de fapt, amanata cu mai multe zile, deoarece Fűhrer-ul inca spera sa obtina ramanerea Angliei in afara conflictului. Ziua de 26 august este consacrata unor demersuri care aveau sa esueze in zorii zilei de 27. Halder nota in caietul sau :

            “Atacul va incepe la 1 septembrie.”

Este evident ca decizia de agresiune a ramas tot timpul numai in mainile lui Hitler. Initiativele lui Ribbentrop si Goring, contradictorii in aparenta, au fost lansate cu acordul sau. Decizia nu viza Polonia decat in mod secundar : ea privea in mod direct tarile occidentale. Hitler vroia, intr-adevar, sa obtina de la acestea, prin intelegere sau prin forta, acordul pentru o noua impartire a lumii.

Cotitura diplomatica a Pactului de la 23 august i-a permis sa aleaga cel mai bun moment. Toate eforturile celorlalte tari, indrepatate spre mentinerea pacii, s-au lovit de zidul vointei sale de neclintit.

         Interventia rusa

Evenimentele se precipita. Batalia de la Kutno ia sfarsit. Von Rundstedt strapunge linia de pe Vistula , asediaza Varsovia incepand cu ziua de 17 septembrie, insa maresalul Smigly-Rydz, renuntand la deschiderea unui nou front, ordona retragerea generala a trupelor sale spre Lvov, unde spera sa mai reziste catva timp asalturilor furibunde ale germanilor.

Tanchistii lui Guderian venind din nord se napustesc asupra orasului Brest-Litovsk, in care intra in 14 septembrie, facand la putin timp dupa aceea jonctiunea cu trupele blindate ale lui Kleist, venite din sud.

Rusii aleg acest moment pentru a patrunde in partea orientala a Poloniei. La 17 septembrie, la ora 4 dimineata, armatele maresalului Vorosilov trec frontiera pe ambele parti ale mlastinilor de la Pripet.

Aproape complet infranti in partea de vest, polonezii nu mai sunt capabili sa organizeze un nou front in est. Dupa cateva lupte la frontiera, la Molodeczno si Tarnopol, trupele sovietice se indreapta spre Vilna, unde intra la 18 septembrie, si spre Lvov. Cu o ora inaitea invaziei, ministrul rus al afacerilor externe, pretextand necesitatea protejarii minoritatii ruse  din Polonia, a prevenit pe ambasadorul polonez asupra iminentei interventii sovietice.

Maresalul Smigly-Rydz mai incearca sa organizeze o ultima rezistenta in regiunea Lvov. La 16 septembrie el a ordonat retragerea generala in aceasta regiune. Lodz, Kutno, Varsovia, rezista eroic asediilor, tinand in loc astfel importante forte inamice,. Armata maresalului Smigly-Rydz, incomplet motorizata, nu acopera decat 40 km pe zi. Generalul von Kuchler deplaseaza doua divizii de tancuri de-a lingul raului Bug. In etape de 60 km pe zi, acestea ajung la Lublin inaintea trupelor poloneze (170 000 de oameni) pe care le incercuiesc.

La 17 septembrie, atacul blindatelor rusesti, pornit de la Tarnopol spre Lvov, inabusa rezistenta orasului Lvov. Trupele poloneze se retrag spre frontierele cu Ungaria si Romania.

Guvernul polonez si statul major al maresalului Smigly-Rydz se refugiaza in Romania, in timp ce trupele ruse si germane efectueaza jonctiunea pe raul Bug. La Varsovia, generalul Rommel, cel care a condus apararea orasului opune inca opt zile o rezistenta de onoare. La 29 septembrie, el se preda fortelor militare germane conduse de generalul  von Rundstedt.

Cu o zi mai inainte, Ribbentrop s-a deplasat din nou la Moscova, unde a discutat cu Stalin si unde, apoi a semnat cu Molotov un tratat de prietenie si delimitare prin care Polonia este impartita in doua.

Campania impotriva Poloniei se termina intr-o luna. Acesta este Blitzkrieg-ul .