Domnitorii

Stefan cel Mare si Sfint

             Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504.

La vremea cind pe cimpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.

            Din "Letopisetul de la Putna" aflam despre prima victorie a temerarului domn, hotarit sa dea riposta cuvenita impostorilor de tot soiul. Astfel "... in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobindit prima biruinta asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljesti".

Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei avea sa fie mentionat si de marele Voievod pe Siret la istoric Nicolae Iorga in studiul sau "Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei": "Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava : imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in "Hreasca" apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia".

Puternicul lui brat ridica in sfirsit sceptrul cazut in tarina al batrinului Alexandru".

Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sint inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbinzi a acestui mare Voievod al Moldovei.

Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate riduri ca lacustele asupra acestui coit de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie "vilaietul Bogdania", precum era numita de turci Moldova...

Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.

Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, pilcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.

Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mialastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.

"A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati si numai cu mare greutate Soliman pasa si-a scapat viata cu fuga", fusese nevoit sa recunoasca un cronicar turc, martor ai acelei batalii.

Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsine ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor cirmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.

$i intr-adevar in curind temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre "Tara Moldovei.

Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte paminturi pe unde si-a purtat pasii Domnul nostru cel fara de moarte.

Marele si distinsul Voievod ai neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisa lui Grigore Ureche "... om intreg la fire, nelenes Si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazandu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiinduse cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor".

Dar anii, viata zbuciumata pietrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, podagra, guta si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfirseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa "Apus de soare": "... Tineti minte cuvintele lui Stefan, care n-a fost baci pina la adinci batrinete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !..."

Mircea cel Batran

(1386-1418)

     Mircea cel Batran a ajuns pe tronul Tarii Romanesti intr-un moment in care cresteau presiunile straine. Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman erau interesate sa gaseasca o cale de a ajunge la gurile Dunarii si la litoralul Marii Negre. Deasemenea, ele erau atrase de bogatiile naturale pe care le detineau statele romanesti abia create.

     Politica interna. Chiar de la inceput, Mircea cel Batran a mizat pe consolidarea interna a tarii, singura care putea oferi forta in fata amenintarilor dinafara. Pentru a realize acest lucru, el a intreprins unele masuri importante:

-           A introdus sistemul prioritatii feudale.

-           A stabilit foarte clar obligatiile materiale taranilor liberi si independenti.

-           A oferit scutiri de taxe, pt reprezentatntii bisericii si pt cei care prestau servicii militare.

-           A luat masuri de protejare a taranimii.

-           A organizat administratia si biserica, ambele controlate de domnie.

-           A organizat armata, forta de baza fiind taranimea. El a infiintat “oastea cea mare”, adica ridicarea generala la lupta atunci cand era nevoie.

-           A realizat un sistem defensiv prin construirea unor cetati:

a)         Pe linia Dunarii, Turnu-Giurgiu

b)         In Dobrogea, Silistra-Darstor

c)         In interiorul tarii, Breaza-Severin-Dambovita

     El este ctitor de manastiri si biserici precum Cozia, in 1836, si, mai tarziu, Snagov si Visina.

     Tot in plan intern, a reusit sa aduca sub autoritatea sa toate teritoriile locuite de romani. Tocmai de aceea, el purta o titulatura sugestiva: “domn al Ungro-Vlahiei (teritoriul dintre Carpati si Dunare), al teritoriilor de peste munte (Amlasul si Fagarasul), banatului, Severinului, Dobrogei, Bugeacul, cu Chilia si gurile Dunarii, al cetatii Darstorului.”

     Politica externa. In conditiile in care amenintarile externe erau tot mai apasatoare, Mircea cel Batran a incercat constituirea blocului unitatii romanestii. Prin aceasta politica isi propunea colaborarea cu domnitorii Moldovei, mai ales cu Petru I Musat si Alexandru cel Bun.

     In 1389, Mircea si Petru I au semnat un tratat cu scopul de a face fata impreuna intentiilor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg (1387-1437) de a cuceri Tarile Romane. La propunerea lui Petru I, Mircea cel Batran s-a orientat catre Polonia. Astfel, la 10 decembrie 1389, la RADOM s-a incheiat tratatul dintre domnitorul roman si regele polon Wladislaw Iagello. Intre timp se concretiza amenintarea otomana. Foarte posibil, este ca infuntarea romanilor cu turcii sa se fi produs in 1388. Atunci turcii au atacat Tarnovo, iar Mircea a intervenit, prilej cu care peste putin timp a anexat Dobrogea (1389). In 1391 turcii au atacat Tara Romaneasca sub conducerea lui FIRUZ-BEY, iar in 1393 domnitorul roman a raspuns printr-o expeditie la Karinovasi, in zona Balcanilor.

     Chiar daca la inceput relatiile Tarii Romanesti cu Ungaria au fost tensionate, primejdia otomana a determinat o apropiere intre ele. La 7 MARTIE 1395 , la BRASOV, Mircea cel Batran si Sigismund de Luxemburg au semnat primul tratat de alianta antiotomana din istoria sud-estului Europei. Cu acest prilej, domnul Tarii Romanesti a fost recunoscut cu titlurile de DUCE de Fagaras, si BAN de Severin.

     Sultanul turcilor, Baiazid I (1389-1402) isi propusese sa cucereasca tara Romaneasca si tocmai de aceea va actiona in aceasta directie. In 1395 el a inceput actiunea impotriva Tarii Romanesti.

     Mircea cel Batran a ramas singur impotriva pericolului, pt ca Sigismund nu a respectat clauzele contractului de la Brasov.

     El a chemat “oastea cea mare” compusa din circa 40.000 de oameni. A parjolit recoltele, a evacuat asezarile si permanent a hartuit oastea inamica.

     Foarte probabil, la 17 MAI 1395, are loc batalia de la ROVINE, locatie situata intre Arges si Turnu, fara a fi identificata cu precizie. Mircea a obtinut un succes rasunator, turcii pierzand circa 30.000 de oameni.

     Succesul a fost insa platit cu mari sacrificii. O parte a boierimii l-a parasit pe Mircea cel Batran, dorind stabilirea unor raporturi de supunere fata de Poarta. Tocmai de aceea, chiar in 1395, Mircea a fost inlocuit cu VLAD UZURPATORUL. In ciuda acestui lucru, el a pastrat permanent Oltenia si zonele din apropierea muntilor.

     Victoria lui Mircea de la Rovine a incurajat constituirea unei coalitii europene impotriva turcilor. Initiativa a apartinut lui Sigismund de Luxemburg. Pe langa oastea maghiara, participau si cavaleri din apus, voievodul aredelean STIBOR dar si Mircea cel Batran.

     In vara anului 1396, oastea aliata  a cucerit VIDINUL, RAHOVA, NICOPOLE, unde i-a asteptat pe turci. Batalia dintre cele 2 parti a avut loc la NICOPOLE, la 25 DECEMBRIE 1396. Victoria a fost obtinuta clar de catre turci. Acest lucru s-a produs pt ca, Sigismund nu i-a ingaduit lui Mircea sa aplice tactica pe care si-o dorea, aceea de a ataca primul, pt ca ii cunostea pe adversari.

     Infrangerea de la Nicopole a avut si consecinte pozitive pt Mircea, pt ca a fost din nou sprijinit de boierii care acum se temeau de forta otomanilor. Mai mult, dupa revenirea pe tron, in iarna dintre 1396-1397, in scurt timp a recucerit cetatea Turnu, preluata de turci cu ocazia luptei de la Nicopole.

     A incercat sa stranga legaturile cu Moldova, si din acest motiv l-a sustinut pe Alexandru cel Bun cu care va si colabora in anii viitori.

     In 1402 a pregatit o mare actiune la sud de Dunare impotriva turcilor. Intre timp, la 28 iulie 1402 a avut loc batalia de la ANKARA, unde Baiazid a fost invins de catre mongoli condusi de TIMUR-LENK. La putin timp, sultanul a fost omorit dupa ce fusese luat prizonier. Acest moment a fost unul de slabiciune pt turci, si a declansat o stare de instabilitate interna, de care Mircea va incerca  sa profite.

     La 23 septembrie 1403, domnul roman incheie un tratat cu Polonia, iar la 23 noiembrie 1406, la Severin, semneaza un nou acord cu Ungaria.

     In 1408, Mircea a respins un nou atac al turcilor la Darstor (Dristor). Dupa aceea, el a intretinut luptele pt putere din Imperiul Otoman. Atfel, in 1411, l-a sustinut la tron pe Musc, fiul lui Baiazid. Acesta a reluat politica agresiva si Mircea s-a orientat spre un alt pretendent- MUSTAFA. Cei doi au fost insa invinsi de un al treilea, MEHMED.

     La 31 ianuarie 1418, Mircea cel Batran a murit. El nu a platit tribut turcilor, iar Tara Romaneasca era libera si independenta.

     A fost urmat de fiul sau MIHALI (MIHAIL), intre 1418-1420, care insa a fost ucis in luptele cu turcii din apropierea cetatii Severinului.

     A urmat un al fiu al lui Mircea, Radu (1420-1421), si apoi Dan al II-lea (1421-1431).